Și a venit în sfârșit momentul pe care îl așteptam de luni de zile: odată cu apropierea de Cappadocia, ajungem în zona bine-cunoscutului Drum al Mătăsii, cel care timp de secole a unit două lumi.
DRUMUL MĂTĂSII
Drumul Mătăsii reprezintă una dintre cele mai cunoscute şi mai vechi rute comerciale între Asia şi Europa, o rețea de drumuri interconectate ce lega China de Asia de Vest și Europa. Multă vreme s-a crezut că a existat un singur traseu între China și Occident. Acest drum pornea din provincia Gansu, peste pasurile Pamirului, Afganistan, Palmyra (Siria), Anatolia pâna în Istanbul sau Antalya în partea estică a Mediteranei, cu ramificații spre sud și sud-vest spre India și Persia (Iran). Din Antalya mărfurile erau transportate pe apă spre Ostia (portul Romei), Alexandria și alte porturi importante ale Imperiului Roman. Totuși, se pare că a existat un drum și mai vechi, din Gansu spre sudul Rusiei asiatice, apoi spre gurile Donului până la Marea Azov, de unde drumul se ramifica spre Europa de Est, dar și spre nord. Însă informațiile despre aceste rute sunt puține, dovezi că ele au existat fiind doar câteva descoperiri arheologice de-a lungul acestor trasee.
Denumirea de „drum al mătăsii” face trimitere la cea mai preţioasă marfă de la vremea respectivă – mătasea, însă nenumărate alte produse erau transportate de comercianţi: pietre preţioase, mirodenii, ambră, fildeş, stofe de lână şi in, porțelanuri, coral, metale preţioase, ceai etc. Pentru că toate aceste deplasări de bunuri presupuneau riscuri, de-a lungul rutei au fost construite caravanseraiuri, acestea fiind esențiale pentru încurajarea comerţului, pentru securitatea oamenilor, a mărfurilor şi a animalelor.
CARAVANSERAIURILE – PRIMELE HOTELURI DIN LUME
Cuvântul „caravanserai” își are originile în limba persană: “kârvân”, care înseamnă “caravane” şi “sarây” – “casă mare/palat/curte”. Caravanseraiul denumea, aşadar, în timpurile vechi, hanurile din zona Orientului Apropiat şi a Orientului Mijlociu unde caravanele cu mărfuri care veneau dinspre Asia de Est, Asia centrală, Africa de Nord, spre Europa, puteau poposi. Un caravanserai era o construcţie rectangulară cu ziduri fortificate, cu un portal impresionant prin care puteau pătrunde în incintă caravanele. În centrul clădirii era o curte interioară mare, descoperită, iar perimetral erau dispuse camerele pentru odihnă. Caravanseraiurile erau construite la distanţe care să poată fi străbătute de camile într-o zi, adica aprox. 30-40 km și erau dotate cu toate utilitățile și personalul de care călătorii aveau nevoie după o zi lungă de mers: camere de odihnă, hammam, o mică moschee pentru rugăciune amplasată în mijlocul curții interioare, medici, veterinari, fierari, imam, bucătari, paznici, curieri. În caravanserai erau primiți și, la nevoie, tratați toți negustorii, indiferent de limbă sau religie.
O adevărată fereastră către perioada de glorie a Drumului Mătăsii, caravanseraiurile sunt considerate ca făcând parte din “moştenirea culturală” a umanităţii, intenţia fiind ca puţinele vestigii care au rămas nedemolate să fie restaurate şi integrate în turismul cultural. În plus, se fac eforturi pentru identificarea vestigiilor de carvanseraiuri care s-au pierdut în negura timpului, mai ales pe teritoriul actual al Afganistanului, dar şi a altor țări.
CARAVANSERAIURILE DIN CAPPADOCIA
Din fericire, unele din cele mai frumoase și bine conservate caravanseraiuri se găsesc în Turcia, care are mare grijă de patrimoniul ei. Cele mai multe din ele se află în fascinanta regiune a Cappadociei, în special între localitățile Aksaray -Nevsehir – Kayseri: Sultanhani (în Aksaray, cel mai mare caravanserai al Anatoliei), Agzikarahan (la 15 km distanță, spre Nevșehir), Tepesidelik (la încă 17 km distanță), Alayhan (la încă 12 km distanță), Saruhan (în Avanos, în centrul Cappadociei), Kayseri Sultanhani (la 45 km de Kayseri) și Karatayhan, ultimul caravanserai din Cappadocia, situat pe ruta comercială spre Palmyra (Siria). În total în peninsula Anatolia sunt peste 250 de caravanseraiuri, aici fiind un punct major de intersecție a rutelor comerciale între est-vest și sud-nord.
Azi am avut șansa să fim călători pe drumul care a unit cândva două lumi, pe drumul dintre Antalya (poarta spre Europa la Marea Mediterană) și Nevșehir (inima Cappadociei), pe actuala șosea rapidă D300, odinioară doar o fâșie de nisip pe care se perindau șiruri nesfârșite de caravane. Și nu aveam cum să nu ne oprim la Sultanhani, monumentalul caravanserai din zona Aksaray, unul din cele mai importante popasuri pe Drumul Mătăsii, atent restaurat în urmă cu 3 ani.
SULTANHANI KERVANSARAY
Sultanhani Kervansaray, construit în anul 1229, este unul din cele mai reprezentative exemple de arhitectură selgiucă din Turcia. Acoperind o suprafață de 4900 mp, este cel mai mare caravanserai din Turcia. A fost proiectat de arhitectul sirian Amele Muhammad ibn Khalwan al-Dimashqi (al cărui nume se află gravat pe uriașul portal din marmură prin care se intră în incinta cetății) la ordinul sultanului selgiuc Alaeddin Keykubad I.
Odată pătruns prin portalul de marmură, pentru câteva zeci de minute, Sultanhani te invită la o minunată călătorie într-un alt timp, în ținutul de basm al Șeherezadei și a celor O mie și una de nopți, un portal spre fascinanta cultură orientală.
Am avut noroc să fim aproape singuri pe-acolo, nu era nimeni nici la bilete, așa că am intrat gratuit.
AGZIKARAHAN KERVANSARAY
Văzând că mai avem destul timp la dispoziție, am hotărât să mai oprim pe drum și la Agzikarahan Kervansaray. Citisem la un moment dat despre el și reținusem că nu este departe de aici, chiar lângă șoseaua principală. Într-adevăr, dupa 15 km am văzut indicatoare spre el. Spre deosebire de Sultanhani, din păcate Agzikarahan, construit în anul 1231, nu e complet restaurat și nu se poate vizita. Am găsit un lacăt mare pe ușă. Chiar și așa, merită o scurtă oprire. Aici chiar ai senzația că ești „in the middle of nowhere”, așa că experiența e total diferită față de Sultanhani. La Agzikarahan nu era nici țipenie de om. Poate a contribuit și faptul că exact când stăteam în fața lui și îl admiram, într-o liniște totală, a început să răsune chemarea la rugăciune dintr-o moschee din apropiere, ceea ce a făcut ca atmosfera să fie și mai specială. Poate avem noi o imaginație prea bogată, dar experiența Agzikarahan ni s-a părut tare interesantă și misterioasă.
ALAYHAN KERVANSARAY
Mergem mai departe, iar în drum spre Goreme mai vedem alte două caravanseraiuri, pe care însă nu le mai vizităm: Tepesidelik, la 17 km distanță și Alayhan, la încă 12 km, ambele pe partea opusă a drumului. Despre Alayhan Kervansaray merită spuse câteva cuvinte, că e interesantă povestea.
Construit undeva între anii 1150-1200, deci înaintea celorlalte caranaseraiuri vizitate, proveniența numelui său, precum și a fondatorului, dar și anul exact al construirii sunt un mister. O chestie inedită, se pare ca până în anul 2005 șoseaua Aksaray-Nevsehir trecea fix prin mijlocul caravanseraiului, apoi Alayhan a fost restaurat și cu ocazia asta drumul a fost deviat. Privit pe google maps, se vede clar cum drumul ocolește brusc clădirea prin sudul ei.
SARUHAN KERVANSARAY
Și dacă tot vorbim de caravanseraiuri, să vă zic 2 cuvinte și despre Saruhan Kervansaray, situat în Avanos și pe care l-am vizitat în zilele următoare. Acesta e un caravanserai special, din mai multe motive. Este locul din Cappadocia unde se țin ceremoniile Sema ale dervișilor rotitori și este ultimul caravanserai construit în regiunea Anatoliei. Odată cu descoperirea Capului Bunei Speranțe comerțul pe Drumul Mătăsii a luat sfârșit, caravanseraiurile și-au pierdut menirea și au fost lăsate în uitare.
Astazi caravanseraiurile reprezintă o incursiune în trecutul magic al drumului mătăsii și merită vizitate de oricine are ocazia, mai ales având în vedere eforturile depuse de statul turc pentru superba restaurare a edificiilor, așa că indiferent cât de grabiți ați fi, opriți-vă câteva clipe și lăsați-vă imaginația să zboare într-un alt timp, în lumea exotică a poveștilor și aventurii, a aromelor și parfumurilor seducătoare, a nopților înstelate și a nesfârșitelor caravane de cămile încărcate cu stofe prețioase spre Apus.
Și în sfârșit ajungem în Göreme, după o zi obositoare, dar în care am văzut o mulțime de locuri faine. Iar când, după toate experiențele astea, dai de peisajul nepământean al Cappadociei și îți pui capul pe pernă într-o cameră desprinsă parcă din O mie și una de nopți, cu hornurile zânelor la geam, emoțiile te copleșesc.
Iar când proprietarii de la Cappadocia Stone Palace, foarte drăguți și prietenoși, te întâmpină cu un zâmbet și o cafea din partea casei pe frumoasa terasă a hotelului…nu știu dacă e de la cafea sau peisajul e de vină, dar toată oboseala dispare într-o secundă. Bine te-am găsit, frumoasă Cappadocia!
