A venit si ziua cea mare in care ne intalnim in sfarsit cu Cappadocia, fascinanta regiune din inima Turciei si highlight-ul vacantei noastre, careia i am alocat 5 nopti de cazare, mai mult decat tuturor celorlalte obiective de pe traseu. Gata cu relaxarea de la Esmeralda, a fost frumos si ne-a prins bine, ne-am incarcat putin bateriile pentru ce urmeaza.
Distanta intre Kizilot si Goreme este de 485 km, dar pana sa ajungem la destinatie mai avem de facut doua scurte opriri. Prima din ele este Catalhoyuk, unul din cele mai vechi orase neolitice din lume. Daca am renuntat la Gobekli Tepe, macar Catalhoyuk sa nu ne scape, chiar daca asta inseamna sa ne abatem vreo 50 km de la rută.
PASUL ALACABEL 1825 M, MUNTII TAURUS
Surpriza cea mare a fost ca noi ne asteptam in ziua asta la un drum destul de greu, prin caldura, in schimb Turcia ne-a oferit unul din cele mai frumoase trasee moto din toata vacanta. Am trecut printr-o zona montana superba, pe drumul D695 care urca pana la 1825 m in varful pasului Alacabel, in inima muntilor Taurus, lantul muntos ce separa zona de coasta a Mediteranei de Platoul Anatolian. Drumul ca in palma, virajat, pitoresc (pe alocuri foarte asemanator cu Transalpina, dar mult mai lat si gandit pentru viteze mai mari) si fara pic de trafic. Iar temperatura maxima 22-23 de grade. De vis! Turcia e mereu surprinzatoare, de asta o iubim.
CATALHÖYÜK – UNUL DIN CELE MAI VECHI ORASE ALE LUMII
”Acești oameni au fost printre primii fermieri și agricultori, pentru că au avut recolte și au crescut animale domestice. Deși încă vânau (porci, cai și tauri sălbatici) și consumau și plante sălbatice, faptul că țineau animale și cultivau cereale îi făcea să stea într-un singur loc, spre deosebire de vânătorii-culegători care-și schimbau permanent locul. Era necesar un nou mod de viață, unul în care oamenii și-au construit case permanente și trăiau împreună în număr mare.” – Justin Pollard în cartea The Story of Archaeology in 50 Great Discoveries.
Çatalhöyük este un sit arheologic de importanță excepțională descoperit în anul 1961 în Anatolia, fiind unul din cele mai vechi orașe din lume găsite vreodată. Datorită poziției strategice la răscruce de drumuri între Asia și Europa, Anatolia a fost centrul unora din cele mai mari civilizații ale lumii. Așa că nu e de mirare că și la capitolul orașelor (foarte) vechi Anatolia are un cuvânt important de spus. Dacă pe platoul Mesopotamiei Superioare, în apropiere de Șanliurfa a fost descoperit cel mai vechi sanctuar al lumii-Gobekli Tepe, în câmpia Konyei din Anatolia Centrală s-au descoperit rămășițele mai multor așezări urbane din perioada neolitică. Printre ele, Çatalhöyük, care datează din anul 7500 î.Hr, considerat cel mai mare și mai bine conservat sit neolitic găsit până în prezent în lume, inclus in anul 2012 in Patrimoniul Mondial UNESCO.
Ce e interesant e că epoca neolitică nu se referă la o perioadă cronologică fixă, ci apare odată cu începerea practicării agriculturii și domesticirea animalelor. În funcție de aceste manifestări noi (înainte activitatea de bază fiind vânătoarea și culesul fructelor), diversele civilizații ale lumii pășesc în perioade diferite în această nouă epocă și încep să-și stabilească așezări permanente, mai întâi mai micuțe, apoi tot mai mari.
Prima zonă unde se știe că s-au format așezări urbane ca rezultat al începerii practicării agriculturii a fost Mesopotamia (un rol important l-a avut și localizarea regiunii, între cele 2 râuri Tigru și Eufrat care au oferit un sol fertil propice pentru dezvoltarea agriculturii). Nume precum Ur sau Uruk, datând din anii 4000 i.Hr. se află și ele printre cele mai vechi așezări urbane descoperite.
Çatalhöyük arăta cu totul diferit față de orașele actuale. Așezarea cuprinde sute de locuințe domestice, îngrămădite într-o strucură agregată, fără alei între ele. Intrarea se făcea printr-o gaură în acoperiș, care avea atât rol de acces cât și de ventilație. Nu existau drumuri deloc (practic acoperișurile jucau rolul străzilor) și nu au fost identificate spații largi de întâlnire, clădiri publice sau orice formă de conducere centrală. Dimensiunile și structura caselor arată că societatea era construită pe egalitate socială (toate locuințele având aproximativ aceeași mărime) și de gen (bărbații și femeile se ocupau cu aceleași îndeletniciri). Casele tipice aveau 2 încăperi, pentru gătit și pentru activitățile de zi cu zi. Cu timpul, vechile locuințe erau umplute cu pământ și deasupra lor se construia o nouă casă. În prezent au fost descoperite nu mai puțin de 18 nivele de locuințe.
Nu au fost găsite temple sau alte locuri de rugăciune, însă picturile murale și figurinele descoperite indică posibilitatea că oamenii din Çatalhöyük credeau într-o zeitate feminină. Pereții erau adesea decorați cu capete de taur (posibil să fi fost simple trofee sau tot ceva legat de o zeitate, nu se cunosc încă suficiente informații despre asta). Remarcabilă este descoperirea unei picturi care înfățișează localitatea cu muntele Hasan Dag în depărtare (Muntele Hasan e situat la 140 km distanță), acesta fiind considerat unul din primele peisaje pictate vreodată. Pictura originală se află la Muzeul de Arheologie din Konia.
În perioada de maximă dezvoltare se estimează că a avut în jur de 8-10.000 de locuitori, o așezare gigantică pentru standardele de acum 9 milenii. Media de vârstă la femei era 30 de ani, iar la bărbați 34, cifrele foarte mici fiind datorate mortalității infantile ridicate. Ritualul de înmormântare e foarte interesant și aduce cu ritualirile din Mesopotamia. Morții rămâneau „în comunitate”, fiind îngropați sub podeaua casei, uneori ținând un craniu vopsit în brațe, probabil al unei rude decedate cu mai mult timp în urmă. Culorile predominante folosite pentru pictarea craniilor erau ocru, dar și roșu-portocaliu sau verde-albastru, iar numărul de schelete descoperite în interiorul unei case coincide cu numărul de straturi de zugrăveală aplicată pe pereții casei, ceea ce indică faptul că de fiecare dată când un membru al familei deceda, casa era rezugrăvită.
Săpăturile arată că primii coloniști în Çatalhöyük au fost o comunitate de vânători și culegători care mai târziu au început să se ocupe cu agricultura. Primele culturi cultivate au fost grâul, orzul și mazărea. Pe lângă agricultură, oamenii s-au ocupat și de creșterea animalelor. Exemplu rar de așezare neolitică bine conservată, Çatalhöyük oferă dovezi unice ale evoluției sociale și culturale a omenirii în procesul istoric care a avut loc acum 9500 de ani, prin tranziția de la vânatoare la societatea agricolă și așezări permanente.
Situl arheologic este deschis în fiecare zi, intrarea este gratuită (asta e chiar incredibil), iar vizita durează între 1-2 ore. Noi am prins deschis pentru vizită doar pavilionul nordic, în cel sudic probabil lucrau arheologii în acel moment. La intrare sunt recreate câteva case model, pentru a înțelege și a vizualiza mai bine modul de viață al locuitorilor din Çatalhöyük în acele vremuri. Apoi se intră într-un mic muzeu care adăpostește o parte din obiectele descoperite în sit și oferă informații despre loc. La Çatalhöyük munca de cercetare și conservare se va derula probabil mulți ani de acum înainte, momentan fiind dezvelit doar aproximativ 10% din sit. Așadar, Çatalhöyük mai are încă multe de spus și cine știe ce secrete ne va mai revela.
Din păcate am observat că foarte puțină lume a auzit sau e interesată să viziteze Çatalhöyük, în mijlocul zilei fiind doar 2 mașini în parcare. Asta în condițiile în care intrarea este, repet, gratuită. E posibil ca locul să nu fie promovat suficient de statul turc, cum e Gobekli Tepe, de exemplu, care a luat avânt în ultimii ani.
Çatalhöyük nu este singura descoperire de acest fel din Turcia. În zona Mardin – Șanliurfa (Mesopotamia Superioară), în sud-estul țării, au fost descoperite până acum nu mai puțin de 15 situri arheologice cu o vechime de minim 10000 de ani, unele mai vechi de 12.000 (cum ar fi Boncuklu Tarla). Nu toate sunt vizitabile, unele fiind în faza de cercetare. Cert e că zona geme de asemenea situri și, din fericire, statul turc se preocupă să le scoată la suprafață.
