THERE'S NOTHING MORE ENJOYABLE THAN A HOTEL ROOM VIEW

Alegerea cazărilor din vacanțe… sună simplu și totuși e atât de complicat. Cazarea poate să îți facă sau să îți strice vacanța și mulți dintre noi am învățat asta „the hard way”, pe piele proprie. Așa că, în timp, am început să acord tot mai multă atenție locului care va însemna „acasă” pe perioada vacanței și să mă ghidez în alegeri în funcție de 3 factori principali: locație, confort și specific local. Pentru mine cazarea ideală înseamnă o amplasare centrală, în mijlocul zonei de interes și aproape de restaurante, magazine etc., înseamnă confort și înseamnă autenticitate. Prefer hotelurile micuțe, afaceri de familie, care pot să surprindă mai bine farmecul zonei, să te introducă în cultura locală, printr-o arhitectură sau decor tradițional și să-ți ofere acea atmosferă și acel vibe familial care te face să îndrăgești locul și să pleci știind că te vei întoarce. Ăsta e semnul că ai ales o cazare potrivită, dincolo de orice altceva – dorința de a te întoarce. Iar aici o să vă povestesc despre cazările unde eu aș reveni cu mare drag.

P1420211
GAZDA FAINĂ DE LA ”VISCRI 9”
Viscri este satul de poveste despre care toată lumea a auzit datorită Regelui Charles, care și-a cumpărat o casă acolo. Charles spunea, cu fiecare ocazie,...
P1360234
FLAVOURS OF TUNISIA 2024 - 7. Douz-ultimul avanpost al civilizației umane în deșertul Sahara și La Maison de Sable - căsuța noastră de nisip
  „Deșertul este o prelungire naturală a tăcerii interioare a corpului.” DOUZ – LA POARTA SAHAREIDouz este un oraș situat la limita nordică...
gfhhhg
Hôtel Ras El Ain, în mijlocul oazei de palmieri din Tozeur
În inima regiunii Jerid, în vestul Tunisiei și la nici 60 km de granița cu Algeria, cuibărit între lacuri sărate, oaze luxuriante și întinderea deșertică,...
118890460_3629481840405904_8360647796594414596_n
Dar El Yasmine, Tunis - o cazare deosebită în capitala Tunisiei
Prima parte a circuitului nostru tunisian am dedicat-o capitalei Tunis și împrejurimilor. Am alocat 3 nopți acestei zone, în ideea de a avea o zi plină...
neopol-hotel-deluxe-kusadasi-pic-18
Neopol Hotel Deluxe Kusadasi, raport calitate-pret excelent
Kusadasi, una din destinatiile favorite ale romanilor cand vine vorba de vacante all inclusive in Turcia, a fost unul din putinele locuri care nu m-au...
anya
Anya Resort Hotel Pamukkale, liniște și relaxare la baza Castelului de Bumbac
Având în vedere că vorbim despre unul din cele mai populare obiective turistice din Turcia în vârf de sezon, pentru a avea o experiență faină la Castelul...
P1310044
Cappadocia Stone Palace - răsărituri ca-n povești în Cappadocia
Cu formațiunile sale stâncoase, hornuri de zâne, locuințe și biserici rupestre, peșteri și sute de baloane cu aer cald, frumos colorate care se înalță...
1
Ostria Vento - "acasa" in insula Milos
Ostria Vento este cazarea pe care abia cand o gasesti iti dai seama ca e exact ce cautai, fara sa-ti dai seama. Genul acela de cazare care te face sa te...