KUȘADASI
Merhaba din Kușadasi, următorul nostru popas din circuitul turcesc, după Alaçati. Am plecat târziu și greu de la Casa de vien, după câteva ultime cafele, îmbrățișări și promisiuni de revedere.
Oricum nu ne grăbeam, între Çeşme şi Kușadasi sunt doar 160 km pe drumul de coastă, adică în jur de 2 ore şi 30 minute și nu avem niciun obiectiv de văzut pe drum. Drumul bun, frumos, liber, aşa că nici nu ne-am dat seama cât de repede a trecut timpul şi iată-ne ajunşi înainte de prânz la noua noastră cazare pentru următoarele 2 nopţi, Neopol Hotel Deluxe. Hotelul e situat strategic, pe Kese Dagi (dealul Kese), la câteva minute de mers pe jos de centrul oraşului. Cum nu avem mult timp pentru plimbare în Kuşadasi, am vrut o locaţie cât mai apropiată de zona de interes. Am rezervat pe Expedia o camera spaţioasă de 40 mp cu balcon şi vedere de vis spre mare și care ne-a oferit și un apus de vis, la un preţ neverosimil – 37 euro/noapte. În banii ăştia avem inclusă şi parcare în curte şi o piscină destul de mare şi foarte curată. Situarea pe deal vine şi cu o panoramă de excepție, dar şi cu un urcuș obositor. N-ai ce face, ăsta e preţul pe care trebuie să-l plăteşti dacă vrei să vezi din pat marea. Şi când mă gândesc ca prin vestul Europei în banii ăştia primeşti un loc de cort şi baie comună…dacă ai noroc.
Sunt o mulțime de chestii faine de văzut în Kușadasi: oraşul vechi, faleza, caravanseraiul Okuz Mehmed Pasha, spectaculosul castel de pe Insula Porumbeilor sau Parcul Naţional de pe peninsula Dilek, o oază de vegetație care ascunde o mulţime de plăjuţe sălbatice cu apă cristalină. Dar nu pentru Kușadasi am venit noi aici, ci pentru unul din cele mai frumoase orașe antice ale lumii, Efes. Și pentru toate celelalte obiective care-l inconjoară, bineînțeles.
Venind după Çeșme și Alaçati, Kușadasi nu prea m-a impresionat. Nici nu am avut timp prea mult de explorare, doar o plimbare seara pe faleză și puțin pe pietonalele din centru. Prețuri mari față de Alaçati, vânzătorii mai strigă după tine, se vede că aici se face mai mult turism internațional și e rost de căpătuială. Multe tarabe, multă gălăgie, multe „original replica” prin vitrine, lume pestriță…not my style. Nu că e urât, chiar nu e. Dar nici cel mai frumos loc de pe coasta Turciei nu e și nici vibe-ul nu e chiar down my alley…
Ziua următoare va fi dedicată Efesului, cel mai complet şi bine conservat oraş antic din tot bazinul mediteranean, situat la 18 km distanţă de Kuşadasi. Iar lângă Efes, la nici 2 km, se află oraşul Selçuk şi alte locuri interesante: Basilica Sfantului Ioan care adăposteşte mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul, Muzeul Efes (unde au fost duse o parte din cele mai valoroase artefacte descoperite în timpul excavărilor la Efes), Templul Artemisei – una din cele 7 Minuni ale Lumii Antice, Cetatea Ayasoluk (Aya Soluk înseamnă “Respiraţie Sfântă”- trimitere la pulberea albă frumos mirositoare care se spune ca e emanată din mormantul Sfântului Ioan), Moscheea Isa Bey, Casa Feciarei Maria de pe Dealul Peivighetorii (locul unde Maria a trăit ultimii ani din viaţă), descoperită în anul 1881 în urma unei expediţii pornite de la viziunea unei călugăriţe germane, Anna Katharina Emmerich, care a descris locul cu maxim de detalii deşi ea nu părăsise niciodată ţara natală). La 8 km distanţă de Selçuk se află Șirince, un sat grecesc de 600 de locuitori datând din perioada elenistică (anii 300 i.Hr.). Aici au trăit primii descendenţi ai Bisericii din Efes şi se presupune că e una din primele aşezări 100% creştine din lume. Curios e faptul ca localnicii din Şirince venerau locul de pe Dealul Privighetorii de aproape 2000 de ani încoace, cu mult înainte ca acesta să fie „descoperit” de străini. În data de 21 decembrie 2012 satul Şirince a fost luat cu asalt de adepţii calendarului maya care prevestea că în acea zi va fi Apocalipsa, iar interpretările hieroglifelor mayaşe dădeau Şirince ca singurul loc de pe Pământ unde puteai fi ferit de “sfârşitul lumii”.
E pur şi simplu fascinantă zona asta care are în centrul ei Efesul, în special din punct de vedere istoric, dar şi religios – daca esti mai credincios de fel, aparent Efes e locul unde trebuie să fii. Aşadar, se anunţă o zi foarte interesantă.
Există o mulţime de variante prin care poţi ajunge din Kușadasi în Selçuk: pe cont propriu, cu taxiul, cu dolmușul (pleaca din 20 in 20 de minute din Kuşadasi) sau cu un tur organizat care te va plimba pe la toate aceste obiective. Cel mai ieftin e cu dolmuşul, cel mai rapid cu taxiul sau pe cont propriu, iar cel mai comod e apelând la un tur organizat care te va plimba pe la fiecare obiectiv.
ORAȘUL ANTIC EFES
Se anunța cea mai „fierbinte” zi de până acum, 33-34 de grade la umbră. Așa că am plecat devreme de la hotel, iar puțin după ora 9 eram deja la intrarea de jos sau intrarea nordică a sitului. Un panou informativ ne anunță că taxa de parcare pentru motociclete este de 15 lire (se vede că rubrica a fost adăugată recent, pentru că era scris mărunt și îngrămădit la sfârșitul tuturor celorlalte rubrici), așa că ne-am oprit în fața barierei și am întins turcului de la ghișeu o bancnotă de 20. A luat-o, s-a uitat la noi zâmbind, a pus-o în sertar, iar ca rest ne-a dat tot o bancnotă de 20 și ne-a făcut semn să trecem. Inițial n-am priceput, apoi am observat camerele de supraveghere de deasupra gheretei și mi-am dat seama ca a trebuit sa simuleze că plata a fost făcută. Și nu a fost singura dată când am parcat fără să plătim, deși ar fi trebuit. S-a întamplat de mai multe ori, inclusiv în aceeași zi, la un alt obiectiv. Suma e măruntă, dar totuși nu am putut să nu apreciem gestul. Ba chiar la Basilica Sf. Ioan se apucase un nene să ne explice pe unde putem intra fără să platim bilet. Când i-am spus că am achiziționat deja biletul a parut de-a dreptul dezamăgit. :))
Revenind la Efes…
Una din cele mai grandioase realizări ale Antichităţii, azi bijuteria coroanei Turciei, Oraşul Antic Efes este considerat cel mai complet și mai bine conservat oraș antic din întreg bazinul mediteranean și din anul 2015 este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Puțină istorie
𝐎𝐫𝐢𝐠𝐢𝐧𝐢𝐥𝐞 exacte ale oraşului nu sunt cunoscute, legenda spune că Efes ar fi fost fondat de amazoane cândva în Epoca Bronzului. Unele surse îi dau pe ionieni ca întemeietori ai oraşului, iar altele pe Androclos, fiul regelui Atenei. Cert e că Efes a fost stăpânit de toate civilizaţiile care s-au perindat prin zonă, de la greci, la perşi, romani, bizantini şi, în final, otomani.
𝐄𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐝𝐞 𝐠𝐥𝐨𝐫𝐢𝐞 o cunoaşte însă în perioada stăpânirii romane, când sunt construite cele mai multe din edificiile pe care le putem vedea azi, iar populaţia Efesului trece, după unele estimări, de 200.000 locuitori. Efes devine cel mai important port din Asia Minor şi al doilea din imperiul roman, un centru politic şi cultural important, deţinând a doua şcoală de filosofie din bazinul Egeei.
𝐃𝐞𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 oraşului se produce din cauze naturale. Râul Meandros pe malul căruia a fost clădit Efesul începe să aducă din ce în ce mai multe aluviuni, ducând la colmatarea repetată a portului şi, odata cu asta, la apariţia malariei. În ciuda eforturilor, aluviunile nu pot fi oprite şi marea se retrage spre vest cu caţiva km. Apoi işi face apariţia în scenă cel mai mare distrugător al artefactelor antice: creștinismul. O parte a edificiilor sunt distruse în mod voit de adepţii noii religii, iar materialele sunt folosite pentru construirea locuinţelor acestora, o altă parte este lăsată să se degradeze de la sine.
Unul din cei mai devotaţi misionari, Sf. Pavel, locuieşte şi predică la Efes, de asemenea Sf. Apostol Ioan vine de la Ierusalim împreună cu Fecioara Maria, pe care Isus i-o lăsase în grijă pe cruce fiind. Casa în care se presupune că a trăit Maria până la vârsta de 101 ani se află pe colinele din jurul Efesului şi o vom vizita mai târziu. Pentru că predicile sale agitau prea mult spiritele într-un Efes care încă credea în zei, Ioan este exilat pe insula Patmos, la mică distanţă de ţărmul Asiei Mici. Aici, auzind vocea lui Isus, Ioan scrie 𝐂𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐀𝐩𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐩𝐬𝐞𝐢 sau Revelaţia, care cuprinde (printre altele) epistolele adresate celor şapte biserici (congregații religioase) din Asia Mică existente în acea perioadă pentru a le readuce pe “calea cea dreapta”. Prima biserică a Apocalipsei este Efes – “biserica care și-a uitat dragostea dintâi”, celelalte biserici menţionate fiind Smirna, Pergam,Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea. Dar mai multe detalii despre importanţa Efesului în evoluţia creştinismului mai târziu. Finalul Efesului vine în anul 614 d.Hr., când un cutremur distruge aproape toate clădirile din oraş, iar populaţia rămasă se mută într-o nouă aşezare, la câţiva km distanţă: actualul oraş Selçuk.
Ce e cu adevarat impresionant la Efes este complexitatea și funcționalitatea urbanistică de care au dat dovadă inginerii și arhitecții vremii. Orașul dispune de absolut tot ce era necesar traiului de zi cu zi exact așa cum îl știm și azi, de la locuri de rugăciune, stadion, bibliotecă, teatre, școli, băi și instituții publice, piețe, inclusiv un bordel, zone de odihnă, conexiune bună cu portul, iar pe sub străzile din marmură funcționau rețelele de apă și canalizare. Ce vedem noi acum reprezintă doar aprox. 20% din Efesul Antic, restul oraşului fiind încă îngropat sub zeci de metri de aluviuni care formează acum dealurile pe care le vedem în jur.
Explorarea sitului
Exista 2 intrări în oraşul antic: dinspre nord (sau intrarea de jos) şi dinspre sud (sau intrarea de sus), ambele cu parcări ample care în jurul prânzului, odată cu sosirea zecilor de autocare din stațiunile de pe coastă, devin neîncăpătoare. Înainte mai era şi o a treia intrare dinspre port, care acum nu mai există. Noi alegem să începem turul de la intrarea dinspre nord, urmând să parcurgem în sus cele 3 străzi de-a lungul cărora sunt înşirate majoritatea edificiilor importante: mai întâi 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐀𝐫𝐜𝐚𝐝𝐢𝐚 (care asigura legatura cu portul), apoi Drumul de Marmură şi Strada Curetes.
În apropierea drumului arcadian găsim 𝐁𝐢𝐬𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚 𝐅𝐞𝐜𝐢𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚, aceasta fiind prima biserică creștină cu hramul Maicii Domnului din lume și prima biserăcă a Apocalipsei Sfântului Ioan. Este un loc de importanţă deosebită în istoria creştinismului, aici fiind ţinute mai multe sinoade. În anul 431 la Efes are loc cel de-al III-lea mare Conciliu Ecumenic prin care sunt stabilite elemente cheie în evoluţia creştinismului. Printre ele, dacă Maria poate fi numită Mama lui Dumnezeu, dacă Isus a fost om sau Dumnezeu şi ce cărţi va conţine Biblia.
La capătul drumului arcadian se află Băile publice din port. Poate vă imaginaţi că în antichitate oamenii nu se prea omorau cu spălatul. Nimic mai fals. Efes avea 3 băi publice: acestea din port, când veneai de la drum lung şi aveai nevoie sa te speli, apoi băile de lângă Casa de toleranţă, numite Scholastica ( pentru că trebuia să intri curat în casa de toleranţă) şi băile lui Varius, în capătul celălalt al oraşului.
Urmează 𝐒𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧𝐮𝐥 construit de impăratul roman Nero, iar lângă acesta marele amfiteatru, unde în fiecare an în luna aprilie se ţineau festivităţi în onoarea zeiţei Artemis, patroana oraşului. În acele vremuri amfiteatrele se construiau astfel încât să încapă în ele aprox. 10% din populaţia oraşului. Cum amfiteatrul din Efes avea în jur de 25.000 de locuri, s-a estimat că populaţia oraşului trebuia să se învârtă în jurul unui sfert de milion de locuitori. Tot la Stadionul din Efes au fost filmate şi scene din filmul Gladiatorul.
Ne îndreptăm spre 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐌𝐚𝐫𝐦𝐮𝐫𝐚̆, despre care se crede că ducea până la Templul Artemisei, una din cele 7 minuni ale lumii antice. La capătul străzii se află 𝐀𝐠𝐨𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐉𝐨𝐬, inima oraşului, locul unde erau magazinele, mesteşugarii, vânzătorii ambulanţi şi toată forfota oraşului. În Agora se intra prin 2 porţi impunătoare, construite de 2 sclavi eliberaţi şi deveniţi bogaţi, Mazeus şi Mithridades.
Şi în sfârşit ajungem la cladirea simbol al Efesului, 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐞𝐥𝐬𝐮𝐬 care fură toate privirile şi atrage ca un magnet tot suflul turistic. Faţada bibliotecii e cu adevarat impresionantă, fără doar şi poate, este cel mai instagramabil loc al Efesului. Este spectaculoasă şi în poze, însă realitatea e copleşitoare. Construită în anul 135 d.Hr. în onoarea guvernatorului Asiei, Biblioteca lui Celsus a fost a treia ca mărime din imperiul roman, dupa cele din Alexandria ( acum distrusă complet) şi cea din Pergamon (la 180 km distanţă de Efes, din care mai există câteva resturi de coloane). În perioada de glorie adăpostea în jur de 12.000 de papirusuri valoroase. Faţada are o înălţime de 16 m, iar între coloanele de la parter sunt 4 statui de femei reprezentând 4 virtuţi: Sophia (înţelepciunea), Arete (excelența), Episteme (ştiinţa) şi Ennoia (inteligența). Statuile pe care le vedem acum sunt copii, originalele fiind expuse la Muzeul de Istorie din Viena. Austriecii s-au ocupat de excavarea sitului în anii 1970, ocazie cu care “şi-au însuşit” multe din cele mai valoroase artefacte descoperite. În subsolul bibliotecii se poate vizita sarcofagul lui Celsus, păstrat într-o stare foarte bună.
Apoi o luăm în sus pe 𝐒𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐂𝐮𝐫𝐞𝐭𝐞𝐬 (sau Strada cureților, cureții fiind preoții care slujeau cultului Artemisei și care, în fiecare an, parcurgeau în procesiune această stradă în drum spre Artemision) şi imediat în dreapta găsim 𝐂𝐚𝐬𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐬𝐞, unde locuiau oamenii bogaţi din Efes. Se plateşte bilet separat pentru ele, dar merită văzute, sunt foarte bine conservate şi oferă o imagine clară despre viaţa efesenilor în acele vremuri. Cea mai mare parte a obiectelor găsite în aceste case, inclusiv obiecte de mobilier, se află la Muzeul Efes din Selçuk, unde vom ajunge mai târziu. Casele de pe terase sunt acoperite pentru a fi protejate de intemperii, așa că vizitarea lor e un bun prilej de respiro, pentru că afară în soare mercurul trece de 40 de grade. În plus, odăile cu picturi murale și mozaicuri, unele excelent conservate, sunt formidabile.
Continuăm spre Casa de toleranță, unul din cele mai elegante si respectate stabilimente din oraş la acea vreme. Femeile care lucrau acolo erau curate, educate și aveau statut special în oraș: aveau dreptul la propria locuinţă, drept de vot și puteau participa la dezbaterile publice. Şi, desigur, îşi puteau selecta clientela. Înainte de a beneficia de serviciile fetelor, clienţii erau trimişi să se spele, aşadar chiar lângă Casa de toleranţă găsim Băile Scholastice, lângă care se află Latrinele, ambele foarte bine conservate.
Casa de toleranță din Efes beneficiază și de ceea ce e considerat a fi prima reclamă din lume dedicată celei mai vechi meserii ale omenirii: pe jos, în placa de marmură se vede gravat un desen reprezentând o talpă de picior, o figură de femeie şi o inimă plină cu găuri. Semnificația: în bordel aveau voie să intre doar barbații cu amprenta piciorului cel puțin egală cu amprenta din marmură, ceilalți fiind consideraţi prea tineri.
Urmează 𝐓𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐢 𝐇𝐚𝐝𝐫𝐢𝐚𝐧, un edificiu spectaculos construit în stil corintic şi o serie de alte clădiri, printre care 𝐀𝐠𝐨𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐒𝐭𝐚𝐭 (unde aveau loc consultările publice), 𝐎𝐝𝐞𝐨𝐧𝐮𝐥 (un teatru mai mic folosit pentru concerte), Băile 𝐥𝐮𝐢 𝐕𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 cu apă rece, caldă sau fierbinte, 𝐆𝐲𝐦𝐧𝐚𝐳𝐢𝐮𝐦𝐮𝐥 sau Şcoala fetelor, unde fetele din Efes primeau o educaţie aleasă. Ca o paranteză, după venirea creştinilor femeile au devenit fiinţe de rang inferior, au pierdut dreptul la educaţie şi nu au mai avut voie să predea barbaţilor. În fine, ajungem la Poarta Magnesia, prin care se iese din oraşul antic.
Concluzii
Efesul e absolut fascinant, unul din highlight-urile vacanței noastre în Turcia. Vizitarea lui durează 2-3 ore, în funcţie de ritmul și disponibilitatea fiecăruia să citească informațiile oferite (inclusiv în engleză) pe panourile explicative. Cea mai avantajoasă variantă de bilet este biletul combinat, care cuprinde 4 obiective: Orașul Antic, casele de pe terase, Muzeul Efes și Basilica Sfântului Ioan și pe acesta vă recomand să-l achiziționați. Vizitați-le în tihnă, sunt niște locuri absolut increbile și cine are șansa de ajunge o dată-n viață aici se poate considera norocos.
Cat despre turci, tot respectul şi aprecierea pentru munca extrem de dificilă și de costisitoare pe care o depun pentru punerea în valoare a vestigiilor antice (indiferent de perioada istorica din care fac parte) de pe tot cuprinsul Anatoliei, pentru că ţara asta e toată un muzeu în aer liber. Suntem norocoși că toate aceste locuri de valoare inestimabilă pentru omerire sunt pe mâna unei națiuni care știe ce să facă cu ele. Multe, în țările vecine, nu au avut șansa asta. La Efes se lucrează din greu, pe toate fronturile, dar cine știe dacă vreodată se va reuși scoaterea la lumină a întregului oraș.
