Să plutești spre răsărit într-un balon cu aer cald deasupra hornurilor zânelor, înconjurat de peisajul magic al Cappadociei și de alte zeci de baloane frumos colorate este, într-adevar, o experiență care merită traită o dată-n viață. E o senzație atât de sublimă și de interesantă, ca și când ai face parte dintr-un tablou în continuă mișcare, iar sentimentele care te încearcă în acele momente sunt imposibil de descris în cuvinte.
Un eveniment similar nu se mai petrece niciunde in lume, in afara de orasul Albuquerque, New Mexico, in timpul Festivalului Baloanelor din USA, iar asta se intampla o singura data in an. Asa ca nu e de mirare ca regiunea turceasca atrage vizitatori din absolut toate partile Globului, iar preturile sunt strans legate de cerere.
Nu o să fac afirmații de genul: „dacă ai fost în Cappadocia și nu ai zburat cu balonul, ai fost degeaba”, pentru că nu e așa, experiența Cappadocia înseamnă mult mai mult de-atât și puteți crea amintiri superbe din locuri de vis chiar și fără să zburați cu balonul. Ce pot să spun însă, e că zborul cu balonul e cea mai frumoasă modalitate de a cheltui acea sumă de bani în Cappadocia. Și dacă o aveți, go for it, va fi o experiență memorabilă.
Dar dacă nu aveți un buget pregătit pentru asta, sau contextul e de așa natură încât prețul devine brusc prohibitiv (când nu se zboară câteva zile consecutiv), nu fiți dezamagiți, sunt locuri destule unde puteti trăi o experiență aproape la fel de frumoasă. De exemplu, rezervați în Göreme un hotel care are o terasă cu vedere superbă, la un preț cât se poate de decent (de banii de balon pentru 2 persoane luați cel putin 4 nopți de cazare într-o astfel de locație) și vă bucurați de spectacolul baloanelor în fiecare zi, direct din pijama și papuci de casă sau, de ce nu, cu o rochie potrivită ocaziei. E priceless! 😉 Sau urcați la punctul de belvedere Lovers Hill/Sunset Viewpoint în Göreme, e locul de unde se văd cel mai bine baloanele.
După pandemia care a ținut turismul ca un arc comprimat, în anul 2023 cererea a explodat efectiv. Și odata cu ea și prețurile. Dacă în 2020 se putea zbura cu 50 euro/pers., acum prețurile sunt de 5-6 ori mai mari. Ține de fiecare cum își maximizează șansele de a zbura și cum se organizează pentru a obține un preț, nu pot spune cât mai mic, dar măcar cât mai puțin prohibitiv.
ZECE LUCRURI DE CARE SĂ ȚII CONT ÎNAINTE DE ZBORUL CU BALONUL
1. PREȚUL
Probabil e cel mai important aspect pentru multi dintre noi. Variază în funcție de sezon, de popularitatea companiei, de mărimea coșului și de momentul în care achiziționezi biletul, iar dacă ai ghinionul să vii după niște zile în care nu s-a zburat, prețurile pur și simplu explodează și se ajunge și la scoruri de 400 euro/pers. Vara, fiind cea mai mare cerere, prețul e cel mai mare.
2. COMPANIA CU CARE ZBORI
Există peste 20 de companii care oferă zboruri, unele mai celebre, altele mai puțin, unele care au avut și ceva evenimente nefericite în trecut (da, zborul cu balonul e foarte sigur, dar nu infailibil), altele cu rating excelent, unele cu piloți mai experimentați, altele mai puțin. Verifică topul Tripadvisor, e un bun indicator al reputației companiei. Iar cât de experimentați sunt piloții va dicta în mare măsură reușita experienței overall. De ce? Pentru că un pilot cu mai puțină experiență va ține balonul majoritatea timpului sus, unde e mai ușor de zburat, în vreme ce un pilot cu mai multă experiență va varia altitudinea și va ști să coboare foarte aproape de clădiri și chiar printre formațiunile stâncoase, spre deliciul și uimirea pasagerilor. Desigur, toți piloții au pregătirea necesară pentru un zbor 100% sigur, nu e vorba de așa ceva. Ci mai degrabă de faptul că unii au acumulat de-a lungul anilor și multă încredere și fac anumite lucruri cu mai multă dexteritate decât alții.
Unele din cele mai renumite companii sunt Royal Balloon, Butterfly Balloons, Turquaz Balloons sau Voyager Balloons.
3. MĂRIMEA CONTEAZĂ
Încearcă să alegi o companie care are coșuri mai mici, de 16-20 persoane. Vei avea un grad de confort și intimitate sporit și experiența de zbor va fi mai personală. Unele companii au coșuri de 32 de persoane, în care spațiul personal e mai limitat și ai impresia că zbori cu autobuzul. Senzația de aventură e diminuată, ești mai departe de pilot, nu auzi așa bine ce îți explică și e mai greu să puteți purta un dialog. Să zbori cu atât de multe persoane e posibil să îți afecteze, într-un fel sau altul, felul în care trăiești experiența zborului cu balonul.
Desigur că există și varianta VIP, de 2-4 persoane, pentru cei cu dare de mână.
4. PRIMUL SAU AL DOILEA ZBOR
În fiecare dimineață (mă rog, cam în 250 din cele 365 de zile, când condițiile meteo sunt propice) pe cerul Cappadociei se ridică 100 de baloane înainte de răsărit, apoi la 30 de minute distanță, alte 50 de baloane. Avantajul primului zbor e că vezi răsăritul din balon, când peisajul e mai spectaculos, iar în jurul tău sunt mai multe baloane, în vreme ce al doilea zbor se petrece în lumina zilei, cu mai puține baloane pe cer. Al doilea zbor se numește „bright flight” și ar trebui să fie mai ieftin. Dacă vrei neapărat experiența răsăritului văzut din balon, asigură-te că achizitionezi primul zbor.
5. REZERVAREA ÎN AVANS
Zborul cu balonul se poate achiziționa prin mai multe feluri:
- Early booking, rezervare cât mai din timp de pe site-ul oficial al companiei;
- La fața locului direct de la sediile companiilor ;
- La fața locului de la terți – dezavantajul e că nu știi cu cine zbori până în ultimul moment și de cele mai multe ori va fi vorba de coșurile cu număr mare de persoane;
- La fața locului prin intermediul hotelului unde ești cazat – poți obține un deal bun…sau nu.
Recomandarea mea e „play it safe” și mergi pe prima variantă. Caută din timp compania care îți convine ca raport preș-calitate (ține cont și de criteriile de mai sus) și fă plata în avans (prin care îți asiguri un loc în balon 100%), după ce ai citit în prealabil condițiile de anulare. Din ce am studiat eu, toate companiile oferă anulare gratuită cu până la 2-3 zile înainte de zbor. Evident, în caz că nu se zboară în acea zi, vei fi programat pe ziua următoare sau, dacă nu îți convine, vei primi rambursare totală.
În afară de prima variantă, toate celelalte presupun riscuri. Dacă vii după niște zile în care nu s-a zburat, prețurile vor fi și de 2-3 ori mai mari decât uzual și nu va exista nicio modalitate să obtii un deal bun. În această situație, chiar și cu rezervare făcută în avans, dar fără plată, te poți trezi cu rezervarea anulată pentru că acea companie va căuta să-și onoreze în primul rând clientii care au plătit deja. Aceștia vor avea prioritate în momentul în care se va relua zborul și e posibil să ocupe toate locurile libere, iar în caz că nu le ocupă chiar pe toate, cele rămase vor fi vândute probabil la un preț mult mai mare.
6. DURATA DE ȘEDERE ÎN CAPPADOCIA
Planifică măcar 3 nopți pentru Cappadocia și rezervă zborul pentru prima zi. Astfel, în cazul în care nu se va zbura, îți mai rămân câteva dimineți în care poți reprograma. Noi am stat 5 zile și în una singură nu s-a zburat. Zborul l-am programat pentru a doua zi, astfel că, în cel mai rău caz, am fi avut încă 3 dimineți disponibile. Șansele să fi pierdut ocazia de a zbura erau minime, mai ales având în vedere că am fost în iunie, când zilele în care baloanele nu se ridică sunt foarte puține.
7. DURATA ZBORULUI ȘI ÎNĂLȚIMEA LA CARE SE ZBOARĂ
Zborul clasic durează între 50-70 de minute, în funcție de cât de tare bate vântul, dar există companii care oferă variante de 90 de minute sau mai mult. Altitudinea variaza între razant cu copacii pâna la 1800 m, aceasta fiind altitudinea maximă permisă de Aviația Civilă a Turciei. Uzual se zboară până la 900-1000 m altitudine.
8. FII PREGATIT PENTRU O TREZIRE MATINALĂ
În funcție de sezon, baloanele decolează între ore 4-7 dimineața, pentru a prinde exact momentul răsăritului. În cazul nostru, în data de 2 iulie, am fost preluați de la hotel la ora 3:50. Desigur, locația hotelului influențează și ea ora la care vei fi preluat, dacă stai în alte orașe decât Göreme te vei trezi și mai devreme.
9. ÎMBRĂCĂMINTEA ADECVATĂ
Chiar și în mijlocul verii, la ora 4 dimineața temperatura în Cappadocia poate ajunge la 14-15 grade. Da, sunt multe ședințe foto în rochițe diafane la locul de decolare, dar să știi că în spatete lor e ceva clănțănit din dinți. 🙂 Ia cu tine o bluză cu mânecă lungă, încălțăminte comodă și șosete în picioare, nu o să îți pară rău.
10. LIMITA DE VÂRSTĂ ȘI ÎNĂLȚIME
Dacă planuiești o experiență frumoasă pentru toată familia, informează-te de la companii despre limitele de vârstă și înălțime. Generic, vârsta minimă e 6 ani, sub această vârstă fiind considerat că un copil nu poate înțelege și conștientiza indicațiile care se dau legat de măsurile de siguranță. Unele companii limitează această vârstă la 7 ani. Înălțimea minimă a pasagerilor este de 1.37 m, pentru a vedea peste marginile coșului.
EXPERIENȚA NOASTRĂ CU ROYAL BALLOON – CAPPADOCIA
Nu sunt genul care să las pe ultima sută de metri sau pe seama altcuiva ceva atât de important precum zborul cu balonul, „control freak”-ul din mine nu-mi permite. Așa că am vrut să rezerv din timp pentru a obține o ofertă cât mai bună. Și pentru că am vrut să știu că am rezolvat chestiunea asta, pentru a mă putea concentra pe alte aspecte ale vacanței. Am avut în vedere doar câteva companii, dintre cele mai bune, cu cei mai experimentați piloți, pentru că mi s-a parut o chestie mult prea importantă să o las așa, la voia intâmplării. Recunosc, mi-a fost și puțin teamă, iar faptul că am rezervat cu cei mai buni mi-a dat o oarecare stare de liniște sufletească. După muult research pe google, tripadvisor și diverse forumuri, am redus opțiunile la 4: Butterfly Balloons, Turquaz Balloons, Royal Balloon și Voyager Balloons…Mai sunt și altele foarte bune, dar eu m-am concentrat pe acestea pentru că aveau deja afișate și prețurile, aveau și zboruri pentru mai puține persoane (nu am vrut să fim mai mult de 20 în coș) și se puteau face rezervări cu mult timp înainte.
După ce am cântărit opțiunile, am ales Royal Balloon-Cappadocia, despre care se spune că e cea mai renumită dintre companiile de baloane din Cappadocia și are referințele cele mai bune pe site-urile de specialitate, cu piloți foarte bine pregătiți și baloane din cele mai performante materiale. Am conversat de câteva ori și mi s-au părut super ok, în plus mi-au oferit și un deal bun, un upgrade de la coș de 20 de persoane la coș de 16 persoane dacă rezerv pâna la sfârșitul anului în curs. Așa că am hotărât să mergem pe mâna lor și în data de 30 decembrie le-am virat banii pentru zborul cu balonul în data de 2 iulie, adică peste 7 luni. Înțelegeți cât de determinată am fost. :)) Am plătit 240 euro/persoană pentru pachetul Royal Queen Plus Flight, în cos de 16 persoane.
Acum, la final, pot să spun cu certitudine că a fost cea mai bună afacere și că înțeleg de ce sunt pe Tripadvisor locul 1 din 486 de activități în Göreme, cu 7276 review-uri din care 7104 cu nota maximă.

Ziua de 2 iulie a început devreme pentru noi, cu ceasul sunând la 3:20. La ora 3:50 microbuzul de la Royal ne-a preluat din parcarea hotelului și, după ce ni s-a mai alăturat un cuplu de la un alt hotel din Göreme am ajuns la sediul Royal Balloon. Aici am avut vreo 30 de minute la dispoziție pentru un mic dejun copios, cu de toate, exact ca la hotel și să mergem la toaletă, dupa care ni s-a arătat pe o tablă magnetică în ce baloane ne vom îmbarca fiecare.
În acea zi Royal a zburat cu 4 baloane, dintre care trei categoria Queen Flight (coș de 20 de persoane) și unul Queen Plus (coș de 16 persoane). În acesta eram și noi, exact cum știam. Am costatat atunci că Royal nu practică ceva ce multe alte companii fac și anume prețul de dumping. Nu veti gasi bilete la Royal vândute de terți cu o seară înaintea zborului la preț de 100-150 euro, doar să umple coșurile. Royal pur și simplu nu are această politică. Așa se face că în coșul nostru, în loc de 16 persoane, am fost doar 10. Iar în celelalte 3 coșuri, în loc de 20 de persoane au fost în jur de 14-16. Un plus de confort pe care sigur l-a apreciat fiecare.

De aici am fost duși la locul de decolare, unde am asistat la umflarea baloanelor. Să vezi atâtea baloane căpătând formă în jurul tău, să auzi pufăitul neîncetat al arzătoarelor și vuitul ventilatoarelor în liniștea nopții, forfota aceea și entuziasmul care plutea în aer, e o experiență minunată. În scurt timp balonul nostru s-a durdulit suficient și am fost invitați să urcăm în nacelă. Nacela balonului de 16 persoane are 5 compartimente: unul pe mijloc, în care stă pilotul și câte 2 pe laterale. În compartimentul nostru am fost doar noi 2, în alt compartiment tot un cuplu, iar în celelalte două câte o familie cu un copil. Deci 2+3+2+3, în total 10 persoane la care se adaugă pilotul. Fiind doar noi 2 în compartiment, am avut loc la discreție să ne fâțâim cum am vrut.
Balonul s-a desprins atât de lin de sol, încât inițial nici nu mi-am dat seama. După câteva schimburi de replici cu Tank, pilotul nostru, în care ne întreba dacă avem emoții și ne mărturisea că și el e la fel de emoționat, pentru că e primul lui zbor (haha, cred că gluma asta o fac toți pilotii), menite să destindă atmosfera, a urmat o oră magică, în care am plutit ușor peste formațiunile bizare ale Cappadociei, la altitudini care au variat când jos, razant cu copacii, când la înălțime să putem vedea baloanele sub noi, în timp ce Tank ne explica pe unde suntem, dar și cum funcționează comenzile balonului, treabă care a captivat destul de mult partea masculină din balon. Experiența e minunată și greu de descris în cuvinte, ai senzația că faci parte dintr-un tablou care e în continuă mișcare și nu îți dai seama dacă trăiești un vis sau e aievea. Și totul e atat de calm si de linistitor. Orice teamă ai fi simtit înainte, nu mai e nici urmă de ea. Ești înconjurat doar de liniște și frumos. Mult frumos. Singurul zgomot care mai sparge liniștea pe cerul Cappadociei e al arzătorului care pufăie din când în când și walkie talkie-ul prin care Tank mai comunică cu echipajul de la sol și, cred, din celelalte baloane.
Cele 60 de minute au zburat ca gândul și ne-am trezit din visare când trebuia să luăm poziția de aterizare. Aterizarea a fost cât se poate de lină, fără probleme. Apoi a urmat festivitatea de premiere și deschiderea șampaniei, pentru a sarbători zborul reușit. Am primit medalii, șepci și mici suveniruri, am făcut poze și ne-am bucurat că am făcut-o și pe asta. Un vis s-a împlinit și realitatea a fost chiar mai frumoasă. Apoi am urcat în minivanul care ne aștepta acolo și ne-am întors la hotel, unde am mai prins vreo oră de somn până la al doilea mic dejun al zilei.
Pentru noi zborul cu balonul a fost cireașa de pe tortul vacanței în Cappadocia și cred că e un lucru pe care trebuie să-l faci o dată-n viață. Experiența e dincolo de cuvinte, iar momentele alea le vom purta în suflet pentru totdeauana. Sunt mai multe locuri în lume unde se poate zbura cu balonul…Dubai, Luxor, California, Kenya, însă niciunul nu are avantajul peisajului magic din Cappadociei. Așa că, dacă o faceți, faceți-o în stil mare! 😉












