Lăsăm Kușadasi și Efes în urmă şi ne îndreptăm spre următorul popas de 4 nopți – Kaș, un superb oraș de pe coasta Turciei. Este cea mai lungă ședere pe care o avem la mare și o să vedeți de ce am ales această localitate. Până atunci vă spun doar atât: dacă v-a placut Alacati, stați să vedeți în ce fel arată Kaș!
Între Kușadasi și Kaș sunt puțin sub 400 km, dar mai avem în plan și cateva opriri pe parcurs, pentru că trecem prin altă zonă fascinantă a Turciei – Coasta Liciei.
𝐂𝐨𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐋𝐢𝐜𝐢𝐞𝐢 şi-a luat numele după civilizaţia care a înflorit aici începând cu sec. 15 î.Hr. Bucurându-se de poziţia privilegiată pe coasta Anatoliei care a facilitat comerţul şi chiar pirateria, poporul lician s-a dezvoltat puternic, o dovadă în sensul ăsta fiind arhitectura elaborată a oraşelor sale.
De-a lungul timpului, Licia a fost încorporată în Imperiul Persan, apoi Macedonean, moment în care licienii au primit un aflux puternic de greci şi au fost rapid elenizaţi, ceea ce a dus la dispariţia limbii liciene şi înlocuirea cu limba greacă. Ulterior zona a intrat sub stăpânirea Imperiului Roman, devenind apoi eparhie a Imperiului Bizantin, până când a fost cucerită de Imperiul Otoman, iar dupa dizolvarea acestuia în 1922 a fost moştenită de Republica Turcă, conform Tratatului de la Lausanne. Graniţe Liciei antice s-au tot mutat de-a lungul timpului, însă în linii mari se întindea de la Golful Fethiye până la Golful Antalyei, iar spre interiorul continentului era bordată de Munţii Taurus. Zona centrală a civilizaţiei liciene era Peninsula Teke.
În sec I î.Hr. s-a format Liga Liciană, compusă din 23 de oraşe, această uniune fiind considerată prima confederație democratică din istorie. Toate deziciile importante se luau prin vot. Oraşele principale deţineau 3 voturi, iar celelalte 2 sau 1, în funcţie de mărimea lor, sistem care stă la baza democraţiilor moderne şi în ziua de azi. Cele mai mari oraşe ale ligii erau Patara, Xanthos, Olympos, Pinara, Myra, Tlos şi Phaselis, acestea deţinând 3 voturi în consiliu.
Astăzi oraşele liciene se disting usor, datorită unei particularităţi in ceea ce priveşte cultura funerară a acestui popor: mormintele cu aspect de fațade de templu ionic săpate în versanții muntoși. Este fascinantă importanța pe care o dădeau toate civilizatiile lumii antice acestui cult al mortii si faptul ca, desi unele din aceste civilizatii nu au interactionat niciodata unele cu altele, totusi au avut ceva in comun: crezul in nemurirea sufletului si in viata dincolo de moarte, într-o altă lume în care noi, cei vii, nu avem acces, dar din care cei plecați dintre noi ne pot ocroti, ajuta și calauzi in continuare. Iar lumea asta a spiritelor se afla, fara exceptie, undeva sus, în înaltul cerurilor.
În Licia, cu cât erau mai importante persoanele decedate, cu atât mormântul era mai mare şi mai bogat ornat, iar poziționarea sa era cât mai sus pe stâncă, pentru a fi mai aproape de cer (credința lor era aceea că trupurile neînsufleţite erau ridicate la cer de ființe fantastice înaripate venite din lumea de dincolo). Cele mai importante morminte liciene săpate în stâncă se pot vedea în peninsula Dalyan, Fethye sau Myra. În total, peste 1000 de morminte antice au fost descoperite până acum în zona Liciei. De cele mai multe ori mormintele nu sunt izolate, ci sunt sculpate unele peste altele în peretele stâncos, sub formă de fagure. Totuși, pe insula Kastellorizo, în imediata apropiere a ţărmului Anatoliei, a fost descoperit un singur mormânt lician, unicul de pe actualul teritoriu al Greciei.
MORMÂNTUL LUI AMYNTAS
Pe drumul dintre Kuşadasi şi Kaş ne-am oprit la mormintele liciene de la Fethiye, unde, în cel mai mare dintre ele işi duce odihna veşnică Amyntas, dupa cum ne anunţă inscripţia în greacă de pe una din coloane: „Amyntou tou Ermagiou”, adica „Amyntas, fiul lui Hermagios”. Mormântul se pare că dateaza undeva din anii 350 î.Hr şi pentru a ajunge la el trebuie să urci o multime de trepte. Dar merita efortul, pentru că în vârf te aşteaptă o imagine spectaculoasă. Mormântul e de mari dimensiuni, cu coloane ionice bogat decorate, semn că Amyntas a fost persoană importantă în comunitate. Din păcate eroziunea dar şi lipsa de educaţie a turiştilor şi-au spus cuvântul, iar mormântul a văzut cu siguranţă şi zile mai bune.
Civilizația liciană este menţionată şi în scrierile egiptene sau hitite, iar arhitectura sa deosebita a inspirat şi alte popoare din orient, printre care nabateenii (vedeţi mormintele regale de la Petra). Semne ale civilizaţiei liciene se găsesc de-a lungul întregii zone de coastă până în Antalya, iar unul din cele mai spectaculoase exemple este Necropola Mării din orașul antic Myra.
Pe-aici pe undeva, prin zona Fethiye, am pescuit și un radar care ne-a ușurat la vamă buzunarul de vreo 100 euro. Asta e, se mai întâmplă. Să știi ca te iertăm, Turcia, suntem conștienți că și noi am cam mers fără să ținem cont de limitele de viteză. Dar e vina ta, că ai drumuri atât de bune. 🙂
Bonus, pentru că suntem aproape de Canionul Saklikent și pentru că încă n-am mancat nimic pe ziua de azi, facem o scurtă opriere la restaurantele de la intarea în canion, de unde văzusem pe internet poze tare draguțe. Așa după aspect, amenajarea parcă ma duce cu gândul la Thailanda. Cârcotașii ar spune că florile de plastic arată cam kitschos și sticlele de ketchup de pe masă sunt prea ca la țară, dar noi azi nu suntem cârcotași. 🙂 Plus că mâncarea a fost bună și ieftină, iar atmosfera tare plăcută și răcoroasă.
