Pamukkale, un loc unic în lume, ne amintește din nou, dacă mai era nevoie, că natura e un artist desăvârșit. Am ales, ca de fiecare dată când a fost vorba de puncte importante în itinerariul nostru, să nu vizităm în grabă, ci să-i acordam acestui obiectiv timpul cuvenit. Așa că ne-am cazat 2 nopți în micuța localitate omonimă de la baza Castelului de bumbac, pentru a putea vizita în tihnă întregul sit (inclus în anul 1988 în Patrimoniul Mondial UNESCO), care cuprinde terasele de travertin, piscina Cleopatrei, ruinele Orașului Antic Hierapolis (orașul-spa al Antichității) și Muzeul de Arheologie Hierapolis. Mi s-a părut cumva firesc să încheiem vacanța în Turcia cu unul din highlight-urile care au stat la baza alegerii acestei destinații de vacanță, alături de tărâmul de poveste al Cappadociei și fascinantul Oraș Antic Efes. Drumul de aproape 700 km dintre Göreme și Pamukkale l-am făcut în sub 10 ore, cu tot cu popasul de vreo oră la Lake Tuz, lacul de sare.
FENOMENUL GEOLOGIC PAMUKKALE
Despre Pamukkale s-au scris multe, fiind una din cele mai mari atracții ale Turciei. E greu să găsești ceva mai instagramabil decât travertinele de un alb orbitor cu terase în trepte, în care acumulările de apă de culoare azurie au format zeci de piscine naturale.
DAR CE ESTE PAMUKKALE, DE FAPT?
Văzute din depărtare ca fiind o mare întindere de gheață, terasele de la Pamukkale reprezintă de fapt rezultatul fabulos al unui fenomen geologic, unic în lume (cel puțin la această scară). În subteran există nu mai puțin de 17 izvoare termale, suprasaturate cu carbonat de calciu. Apa iese la suprafață la temperaturi foarte mari (între 35 și 100 de grade) și curge la vale pe o lungime de aproximativ 2.5 km și o lățime de 0.5 km, timp în care se depozitează în bazine, formând piscine naturale. Atunci când bazinele sunt pline, surplusul de apă cade în cascade, formându-se alte bazine, mai mici. Depunerile de carbonat de calciu sunt inițial sub forma unei substanțe gelatinoase, care se întărește pe măsură ce apa se evaporă, astfel formându-se travertinul. La izvor apa este fierbinte, dar pe măsură ce își croiește drum către bazinele inferioare, temperatura scade până la aprox 30 de grade Celsius. Nu e chiar răcoritor să te bălăcești în piscine când afară e caniculă, dar chiar și așa, senzația e inegalabilă, iar imaginea ce ți se desfășoară în fața ochilor te cam lasă fără cuvinte. În plus, apa are și proprietăți terapeutice, fiind bogată în calciu, sulfat de magneziu, bicarbonat și dioxid de carbon. Ce poți cere mai mult? Și frumos, și sănătos!Singurul lucru ce îți rămâne de făcut e să te relaxezi și să te bucuri de peisajul care te înconjoară.
Privită în ansamblu, întinderea nemărginită de alb seamănă cu un castel de bumbac, însă se pare că numele nu are legătură cu aspectul, ci cu faptul că în antichitate localnicii uscau bumbacul pe travertine. Oricum ar fi, numele i se potrivește de minune. În 1988 Pamukkale și Orașul Antic Hierapolis au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Și, deși cei care au vizitat locul acum mulți ani spun că semnele degradării sunt de-a dreptul șocante, pentru cine vede aceste peisaje întâia oară e greu să își imagineze ceva și mai spectaculos. Într-adevăr, unele terase au rămas fără apă și sunt locuri unde travertinul e îngălbenit, din cauza turismului excesiv, dar în aceste zone accesul este interzis, tocmai pentru ca natura să se refacă. Iar în fiecare seară apa e deviată pe trasee diferite, pentru a ajunge, pe rând, la toate piscinele.
ORAȘUL ANTIC HIERAPOLIS
Hierapolis (care înseamnă Orașul Sfânt) a fost un oraș construit în perioada elenistică, fiind unul din cele mai cunoscute orașe-spa ale Antichității. Situat în imediata apropiere a travertinelor, orașul era renumit pentru izvoarele sale termale, țesăturile și vopselele de lână de înaltă calitate. Izvoarele termale au fost folosite ca spa din cel puțin secolul al II-lea î.Hr., mulți oameni de seamă ai vremii retrăgându-se aici pentru tratamente balneare. Se crede că în epoca sa de aur, Hierapolis număra în jur de 100.000 de locuitori. Dovadă a mărmii orașului stă uriașa necropolă plină cu morminte, întinsă pe o lungime de 1.5 km. Aici au fost găsite peste 1500 de sarcofage, cel mai faimos fiind cel al morarului Marcus Aurelius Ammianos, pe care a fost sculptat cel mai vechi exemplu cunoscut de mecanism cu manivelă și tijă ce utiliza forța apei curgătoare.
Una din cele mai valoroase clădiri din Hierapolis este Poarta lui Frontius, monumentala intrare în oraș, bine conservată, cu 3 arcade. De aici începe Strada Frontis sau Strada Coloanelor, lungă de 1.2 km și lată de 14 m, care străbate toată așezarea până la o poartă de pe partea opusă, pentru a face legătura cu drumul care merge spre Orașul Antic Laodiceea.
O altă atracție a orașului o reprezintă Teatrul, extrem de bine conservat, care putea găzdui aproape 15.000 de spectatori. Teatrul a fost adus în forma pe care o vedem azi de împaratul Septimius Severus la începutul sec. al III-lea d.Hr.
Martyriumul Sfântului Apostol Filip se află la vreo 500 de metri de teatru, pe deal. A fost distrus în secolul al VII-lea de un cutremur, urmat de un incendiu. După răstignirea lui Isus, Sfântul Apostol Filip a propovăduit credința creștină în Asia Mică. În Hierapolis a sosit împreună cu sora sa Mariamne (Mariana) și cu Sfântul Apostol Bartolomeu.
A fost martirizat aici, la Hierapolis, în anul 80, la vârsta de 87 de ani, fiind bătut cu pietre și răstignit cu capul în jos, împreună cu Mariamne și Bartolomeu, deoarece omorâseră un șarpe uriaș, adorat de locuitorii orașului. Se spune că în timpul răstignirii celor trei a izbucnit un cutremur, oamenii s-au speriat crezând că e o pedeapsă de la Dumnezeu și i-au dat jos de pe cruce, dar Sfântul Filip murise deja.
PISCINA CLEOPATREI
Pentru a a face baie în piscina antică în care Cleopatra obișnuia să se scalde pentru a-și păstra frumusețea, trebuie să plătești bilet separat. Se spune că cine face baie în această apă va întineri cu 10 ani. Bazinul antic de astăzi a fost modelat de cutremurul care a avut loc în secolul al VII-lea d.Hr. Porticul de marmură cu coloane ionice a căzut în primăvară în timpul acelui cutremur, iar coloanele au rămas în bazin.
Piscina este alimentată cu ape termale, despre care specialiștii spun că ar avea efecte benefice pentru bolile pielii, pentru reumatism și dureri de spate, pentru că ar conține fier coloidal. Apa din piscina termală are 36–37 °C, valoarea pH-ului este de 5,8 și valoarea radonului este de 1480 pCi/L. Apa conține bicarbonat, sulfat, dioxid de carbon și de fier.
MUZEUL DE ARHEOLOGIE
Se află în incinta Băilor Romane din Hierapolis, cea mai mare clădire din Hierapolis, construită în sec. I d.Hr. Muzeul conține sarcofagele bogat decorate cu basoreliefuri și excelent conservate, statui, pietre funerare și alte obiecte descoperite în timpul excavărilor la Hierapolis și Laodiceea, dar și exponate din Epoca Bronzului.
CUM SĂ AI PARTE DE O EXPERIENȚĂ REUȘITĂ LA PAMUKKALE
Având în vedere popularitatea locului și faptul că ne aflăm în vârf de sezon, pentru a evita aglomerația am fost nevoiți să organizăm cât mai bine vizita. Pamukkale e genul de obiectiv care împarte vizitatorii în două tabere cu pareri diametral opuse: unii rămân uimiți și impresionați, în vreme ce alții susțin că nu merită vizita, deși recunosc că locul e interesant. Dacă nimeni nu poate contesta frumusețea nepământeană a locului, e clar că percepțiile atât de diferite nu pot veni decat din factori ce nu țin de obiectiv în sine, ci de o alegere neinspirată a modului și a momentului în care vizitezi acest loc, de natură să-ți strice total experiența. Mai exact, în plin sezon și la oră de vârf, când e extrem de cald și excesiv de aglomerat.
Așa că, pentru a evita aceste două probleme, în lunile de vară Pamukkale ar trebui vizitat ori dimineața devreme, ori seara, înainte de închidere. Dimineața e incomod, pentru că nu toată lumea are chef să se trezească cu noaptea în cap în concediu, în plus terasele sunt umbrite pentru că soarele e încă ascuns după deal. Dar e și cel mai liber. Seara e mai aglomerat, însă nu atât de aglomerat ca în miezul zilei, pentru că autocarele cu turiști sunt deja plecate, iar soarele la apus îmbracă travertinele în nuanțe roz-aurii. Am văzut imagini cu Pamukkale în asfințit și arată superb. Ideal ar fi să prinzi ambele momente ale zilei și în anii trecuți chiar puteai să faci asta, pentru că biletul era valabil toată ziua și puteai să ieși și să intri în sit de câte ori voiai. Însă pentru că biletele nu erau nomilale, iar turiștii au început să le vândă altora după ce terminau vizita, turcii s-au suparat și au introdus regula nouă: biletul e valabil pentru o singură intrare. Dacă vrei să stai de dimineață până la apus în interiorul sitului, e treaba ta, dar dacă ieși, ieșit ești.
CUM NE-AM ORGANIZAT
Am decis că vom vizita Pamukkale dimineața devreme, pentru că e cel mai liber și e și mai răcoare. Există numeroase hoteluri și pensiuni chiar în localitatea Pamukkale la prețuri mai mult decât decente și puteți lua o noapte de cazare, sau chiar două, căci în zonă mai sunt și alte obiective intersante în afară de Pamukkale, printre care Orașele Antice Laodiceea și Aphrodisias. Noi am ales să stăm 2 nopți într-un hotel din Pamukkale, să fim cât mai aproape de obiectiv.
Util de știut e că există 3 intrări în sit: dinspre oraș, dinspre nord și dinspre sud și nu toate se deschid la aceeași oră. Intrările dinspre oraș și dinspre nord se deschid la ora 8, în vreme ce intrarea dinspre sud se deschide la 6:30. Aici e cheia pentru a reuși să te bucuri de Pamukkale în linișite pentru câteva zeci de minute. Aparent, intrarea dinspre sud e și cea mai puțin folosită, pentru că majoritatea autocarelor parcheaza în nord, iar turiștii cazați în Pamukkale intră pe poarta dinspre oraș, fiind cea mai apropiată de hoteluri. Și după cum spune zicala: „Cine se scoală de dimineața…are Pamukkalele doar pentru el.” 🙂
Am ajuns la poarta dinspre sud înainte de deschidere, ba chiar nici portarul nu ajunsese încă. :)) Iar în spatele nostru au mai venit vreo 3-4 persoane. Așa că am intrat în sit primii și ne-am dus glonț la travertine. Timp de o oră și ceva ne-am bucurat în cerc restrâns de minunăția Pamukkale, apoi la ora 8, odată cu deschiderea intrării dinspre oraș s-a mai aglomerat ceva. După ora 9 au început să sosească primele autocare și toată distracția s-a încheiat. Pentru noi a fost momentul oportun să lăsăm travertinele și să trecem la ruinele Orașului Antic Hierapolis. Ne-am plimbat vreo 2 ore și pe-aici, apoi când a devenit excesiv de cald am intrat în muzeul Hierapolis, unde am admirat o serie de sarcofage foarte interesante și alte obiecte valoroase descoperite în sit.
Piscinei Cleopatrei i-am spus pas. Deși aveam în plan să intrăm și noi în piscină și să testăm mitul tinereții veșnice, poate din cauza căldurii mari de la acea oră combinată cu aglomerația din piscină, am renunțat la idee, preferând să stăm pe margine, la o terasă și să ne racorim cu un fresh de portocale. Cred că nici în cele mai urâte vise nu și-ar fi imaginat Regina Egiptului că piscina ei exclusivistă va deveni cândva scăldătoare pentru muritorii de rând. :))
CE SĂ AI LA TINE CÂND VIZITEZI PAMUKKALE
În primul rând un rucsăcel cu o sticlă de apă, cremă de protecție solară și, eventual, costumul de baie, pentru că la un moment dat piscinele cu apa azurie vă vor face tare de tot cu ochiul. Și ochelari de soare, mai ales dacă vizitați în mijlocul zilei, pentru că travertinul alb reflectă cu putere lumina și crează disconfort vizual, putând duce, în cazuri extreme, la fotokeratită. La intrarea pe travertine trebuie să te descalți, așa că țineți minte pe unde vă lăsați încălțămintea, va fi greu de găsit printre alte sute de papuci.
UNDE NE CAZĂM
Faptul că majoritatea turiștilor ajung la Pamukkale în excursii din alte orașe se vede în infrastructura turistică slăbuță a localitații. Deși există destul de multe pensiuni și hoteluri, cele mai multe sunt mai degrabă modeste, cu mobilier învechit, unele par că sunt pe utlima sută de metri înainte de a-și da duhul. E evident ca localitatea Pamukkale a trăit și vremuri mai bune. Nici la capitolul restaurante nu stă prea grozav. Nu e vorba că duci lipsă de ceva, dar este evident că dezvoltarea localității nu e proporțională cu celebritatea locului pe care-l administrează, iar ăsta e rezultatul turismului de tip All Inclusive. Infrastructuctura turistică a fost pusă la pământ de excursiile de o zi făcute din resorturile de pe coastă. Autocarele aduc turiștii de la sute de kilometri distanță, turiști care vin, văd și pleacă înapoi, fără să lase nimic în locurile pe care le vizitează și fără să calce măcar prin oraș. Si atunci cum să se dezvolte localitatea? Localnicii au de suferit, micile afaceri au de suferit, hotelurile dau faliment pentru că nimeni nu rămâne peste noapte și, în final, are de suferit și obiectivul turistic în sine, din cauza suprapopulării în anumite intervale orare. La Pamukkale am observat, mai mult ca oriunde, efectul negativ al acestui stil de a face turism, iar pierderea e pe toate fronturile. Atât pentru economia localității, cât și pentru obiectivul turistic care se distruge văzând cu ochii și, în final și pentru vizitatorii care, de cele mai multe ori pleacă dezamăgiți că imaginile idilice de pe internet nu seamană deloc cu ce au experimentat ei la fața locului.
După îndelungi căutări, am găsit o cazare frumoasă și accesibilă: Anya Resort Hotel. Hotelul a fost deschis în iunie 2022, deci e cât se poate de nou, iar dotările sunt la standarde înalte. Are 4 piscine (2 pentru adulți și 2 pentru copii), restaurant, bar, o grădină frumoasă, iar amplasarea e perfectă, în centrul localității. Restaurantul servește atât mâncare internațională, cât și tradițională, iar la comandă există și opțiuni vegetariene, vegane sau gluten free. Camerele sunt mari, moderne și curate, personalul e foarte atent și drăguț, gata mereu să te ajute. În plus, vorbesc bine engleza. Noi am fost foarte mulțumiți și am reveni oricând. Prețul, 40 euro/noapte camera dublă cu mic dejun inclus… ce poți să mai zici? Mai multe despre cazare am scris aici.
Veniți cu încredere la Pamukkale și rămâneți măcar o noapte, vizitați în tihnă locul dimineața sau seara și vă asigur că nu veți fi dezamăgiți, chiar dacă ajungeți aici în vârf de sezon, cum am ajuns noi.
