Poveste de iarnă în Brașov

Târguri de Crăciun 2024. Încotro s-o luam?

Nu spre Budapesta, Praga, Viena sau Salzburg, căci am fost în toate în anii trecuți și nu o dată, plus că fiind acum în prag de Schengen, am zis să mai avem răbdare câteva zile. Așa că am ales o destinație din țară, un oraș unde îmi doream de mult să ajung iarna, gazdă a unuia din cele mai frumoase târguri de Crăciun din România: Brașov! Și sincer, deși așteptările au fost măricele, mi-au fost cu muuult depășite.

 

Brașov – Piața Sfatului

 

Brașovul arată magic în perioada asta a anului, toată zona centrală e atât de frumos și elegant decorată, ferestrele clădirilor împodobite cu ghirlande luminoase și ursuleți de pluș, iar în Piața Sfatului tronează un superb brad natural, înalt de 29 m. În aer plutea oricum o atmosferă crăciunistică, însă pentru ca totul să fie perfect, fix când am ajuns în Piața Sfatului a început să ningă cu fulgi mari, ca-n povești. Dacă mai era nevoie de un plus de magie, Brașovul ne-a oferit-o pe toată, cu vârf și îndesat. Și ne-a lăsat cu gura căscată, de cât de frumos și cochet se poate prezenta un târg de Crăciun în țărișoara noastră.

 

Brașov – Strada Republicii

Senzația generală de cum am pășit pe Strada Republicii, principala arteră pietonală care duce spre Piața Sfatului, a fost că nu suntem în România, ci undeva în vestul Europei, în Germania sau Austria. Nu doar ca aspect, dar și ca vibe, ca atmosferă. Și pe măsură ce am petrecut și mai mult timp explorându-i străduțele medievale înguste, pline de restaurante îmbietoare și magazinase cochete, mi-a fost din ce în ce mai clar că Brașovul își merită faima.  Bravo Brașov, ești spectacol! Și bravo locuitorilor, că îl păstrați așa fain și îi insuflați acest vibe european.

 

 

 

Târgul din Piața Sfatului te îmbie cu bunătăți dulci, langoși, kurtos kalacs, turtă dulce, iar mirosul de vin fiert cu scorțișoară și portocale plutește în aer. Căsuțele sunt frumoase, alese cum nu se poate mai potrivit, completând armonios arhitectura locală.

Am remarcat că nu există o zonă de mâncăruri gătite, ceea ce pe mine una nu m-a deranjat, pentru că în jur sunt zeci de restaurante absolut senzaționale, gata să își răsfețe oaspeții cu cele mai gustoase bucate. Deci nicio șansă să plecați flămânzi acasă. În rest, multe standuri cu produse locale meșteșugite și decorațiuni de Crăciun, așa cum trebuie sa fie într-un asemenea târg.

 

 

 

UNDE MÂNCĂM BINE ÎN BRAȘOV

Noi am ales, în două seri la rând (atât de mult ne-a plăcut), La Ceaun Piața Sfatului, unul din cele mai bine cotate restaurante din oraș și e lesne de înțeles de ce. Am testat supa de ciuperci cu smântână, gulașul de vită, tochitura de porc cu mămăliguță și murături și niște aripioare la cuptor, cartofi aurii și sos de iaurt de te lingi pe toate cele zece degete. Și dacă mai aveam și alte seri la dispoziție, mai aveam destule de încercat, printre care ciorba de fasole cu afumătură în pâine. Ambianța minunată, personalul atent și drăguț, un zece plus din partea mea pentru La Ceaun Piata Sfatului și va recomand să nu-l ocoliți. În plus, prețurile sunt mai mult decât decente.

 

 

 

POIANA BRAȘOV

O jumătate de zi am petrecut-o în Poiana Brașov, am folosit transportul public și cred că e cea mai ok variantă dacă nu vreți bătaie de cap. Am luat autobuzul 20 din stația Livada Poștei, aproape de Piața Sfatului. Circulă din 20 în 20 de minute și vă lasă în parcarea mare de la intrarea în Poiană. Biletul costă în jur de 4 lei pe sens și poate fi cumpărat și prin SMS, simplu de tot.

 

 

 

UNDE NE CAZĂM ÎN BRAȘOV

Deși Brașov e un oraș destul de scump, în special în această perioadă a anului, cu puțin research se găsesc și cazări bune și accesibile la preț. Noi am stat la Monarch House, un mic hotel pe care îl recomand cu căldură, cochet, modern, curat, amplasat convenabil într-o zonă liniștită de case, la vreo 25 de minute de centru. Parcare se găsește pe stradă fără probleme la orice oră, iar costul e de 16 lei/zi sau 2 lei/oră și se poate plăti prin SMS sau prin aplicația TPark. Nu există opțiunea unui mic dejun, însă din partea casei am avut în fiecare dimineață croisante proaspete, apă, cafea la espressor, ceai, fructe.

Monarch House – Cameră Dublă Deluxe
Monarch House – Lobby

    

Așa că dacă sunteți în căutarea unei destinații de Crăciun aproape de casă, Brașovul e o poveste frumoasă, un oraș ce îmbrățișează cu bucurie magia sărbătorilor de iarnă, un oraș ca o gură de aer proaspăt, uimitor, impresionant, magic, european. Cinste brașovenilor, cinste administrației locale, aveți un oraș fabulos, aveți grijă de el.

 

Sărbători cu bucurie și un An Nou plin de călătorii minunate!

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *