
KALIMERA, ELLADA!
Grecia e mai mult decât o țară sau o destinație. Grecia e o stare de spirit. Leagănul democrației, al civilizației vest-europene, al literaturii, teatrului, matematicii și al Jocurilor Olimpice, țara cu una din cele mai lungi linii de coastă din lume și peste 200 de insule locuite. Ce ar fi fost Europa fără Grecia? Și ce ar fi verile noastre fără frumoasa Grecie care ne înveselește și ne înseninează zilele, fără oamenii ei calzi și primitori, fără fantastica bucătărie grecească? Cum să nu iubești Olimpul cu zeii și eroii lui, Atena care respiră istorie prin toți porii, Santorini – ales ani la rândul cea mai frumoasă insulă a lumii datorită impresionantei sale caldere, Creta regelui Minos… Dacă nu ar fi existat, Grecia ar fi trebuit inventată!





